MBF_element

Maramureș Balloon Fiesta
Ediția 5

afis_A2_JPG

Pentru toate zilele de festival aproximăm un public de peste 20.000 de oameni, dintre care mai mult de 10.000 au fost prezenți în ziua de duminică, la zborul ancorat, moment cheie al evenimentului 100 baloane pentru România. Pentru reușita acestui festival s-au unit într-un efort susținut resurse umane, financiare și logistice, mulțumirile revenind tuturor voluntarilor, partenerilor, sponsorilor, mediei și comunităților locale.

Evenimentul 100 de baloane pentru România s-a desfășurat fără incidente, cu implicarea tuturor forțelor de sprijin, asigurându-se ordinea publică și siguranța participanților: Poliția Județeană Maramureș, Poliția Rutieră Maramureș, Primăria Târgu Lăpuș, Primăria Lăpuș, Primăria Tăuții Măgherăuș, Jandarmeria Maramureș, ISU – Maramureș, Serviciul Ambulanța Maramureș, Poliția Transporturi Maramureș, etc.

“100 baloane pentru România”  

Maramureș Balloon Fiesta, 3 – 7 octombrie 2018

La mulți ani, România! Ne bucurăm că ești! 

Ediție dedicată Centenarului Marii Uniri a României

100 ani de România, 100 baloane cu aer cald în Maramureș

 

 

Evenimentul “100 baloane pentru România” – Maramureș Balloon Fiesta a fost foarte bine primit, atât de către public, cât și de către piloții și echipajele participante, punând România pe harta europeană a lumii baloanelor cu aer cald.

 

S-au înscris fix 100 de baloane, echipa cu numărul 100 s-a înscris în ziua de sâmbătă, 29 septembrie 2018. Din toate colțurile Europei, din țări ca Finlanda, Suedia, Spania, UK, Rusia, Polonia, Lituania, Estonia, Franța, Ungaria, au ajuns în Maramureș 398 de persoane pentru a sărbători Centenarul României.

 

Din 7 sesiuni de zbor programate – 6 sesiuni de zbor liber și 1 sesiune de zbor ancorat – s-au zburat toate cele 7 sesiuni, un fapt extrem de rar și foarte apreciat de către piloți în cadrul festivalurilor de baloane cu aer cald. Condițiile atmosferice au fost potrivite, vântul și temperatura perfecte pentru zbor.

 

În perioada festivalului, echipajele participante, un număr de 398 de persoane, au beneficiat de:

– transport internațional din țările de origine până în Maramureș și retur, costuri asigurate de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Consiliul Județean Maramureș

– 5 nopți de cazare asigurate de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Consiliul Județean Maramureș, în camere single, duble și triple, în funcție de configurația echipelor și cerințelor lor  

– 3 mese pe zi – gustare de dimineață înainte de zbor, mic dejun târziu și cină asigurate parțial de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Consiliul Județean Maramureș și parțial de Asociația S.E.N.S.

– gaz de zbor pentru 7 sesiuni de zbor a baloanelor cu aer cald – 6 sesiune de zbor liber și 1 sesiune de zbor ancotar – asigurat de Asociația S.E.N.S.

– pachete de bun venit pentru echipajele participante asigurate de Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare

– activități extra asigurate de Asociația S.E.N.S.

Deschiderea festivalului a fost organizată cu sprijinul financiar și logistic al Administrației Publice Locală a Municipiului Baia Mare și a avut loc miercuri, 3 octombrie 2018, în intervalul 17:00 – 19:00. A avut loc o paradă însoțită de echipaje de poliție a tuturor mașinilor baloanelor cu aer cald prin centrul orașului și o expunere a cinci baloane cu aer cald în Piața Revoluției din Baia Mare. 

Piloții și echipele participante au primit un călduros ”Bine ați venit!” din partea primarului Băii Mari, Cătălin Cherecheș și din partea oficialităților județului, împreună cu un grup de copii care au purtat steaguri ale tuturor țărilor reprezentate de echipaje la eveniment și alături de fanfara militară care a oferit solemnitate momentului. Copii de la școlile primare din Baia Mare au participat la evenimentul de deschidere și au beneficiat de un zbor ancorat cu balonul în cadrul festivalului 100 baloane pentru România.

 

Joi, 4 octombrie 2018, a fost ziua dedicată piloților și echipajelor, o zi de explorare a Maramureșului rural. Zborul de dimineață a fost special, într-o zonă foarte ofertantă din punct de vedere geografic. Ziua a continuat cu o explorare a Țării Lăpușului, cu vizitarea celor 8 puncte de interes stabilite și menționate pe o hartă special creată pentru festival: ateliere meșteșugărești – țesut, cioplit; prepararea cașului la stână de oi; atelier de gătit tradițional; vizitarea bisericii de lemn de la Rogoz – Patrimoniu UNESCO, etc. Seara, comunitatea din satul Lăpuș a pregătit pentru piloți și echipaje o petrecere autentică de Maramureș, cu mâncare tradițională, joc și voie bună.

 

Piloții – pentru marea majoritate aceasta a fost prima vizită în România – au fost extrem de recunoscători pentru participarea la acest festival. Toți au fost foarte încântați de experiența lor în România, reușită la care au contribuit consistent modul prietenos în care au fost primiți, organizarea cu multă atenție la detalii a festivalului, bunătatea și deschiderea oamenilor, mâncarea gustoasă, locurile vizitate.

 

Ambasadorul Elveției, Urs Herren, prezent la eveniment, a declarat că festivalul a fost foarte bine organizat, că a avut parte de un weekend fantastic în Maramureș și că zborul cu balonul realizat cu echipa Elveției a fost unul memorabil.

 

Publicul participant la festival a trăit o experiență unică. Cerul Maramureșului a fost colorat timp de câteva zile cu 100 baloane cu aer cald. Mii de oameni au venit să vadă acești uriași inofensivi și dătători de bucurie și emoție. Încântarea a fost la cote maxime. Ziua de duminică a fost magică pentru familiile cu copii când, după amiaza, baloanele au fost gonflate și ținute la zbor ancorat pe terenul Aeroclubului Baia Mare și copiii au putut să se apropie și să urce în nacelele acestor dragoni ai aerului.

 

Pentru toate zilele de festival aproximăm un public de peste 20.000 de oameni, dintre care mai mult de 10.000 au fost prezenți în ziua de duminică, la zborul ancorat, moment cheie al evenimentului 100 baloane pentru România. Pentru reușita acestui festival s-au unit într-un efort susținut resurse umane, financiare și logistice, mulțumirile revenind tuturor voluntarilor, partenerilor, sponsorilor, mediei și comunităților locale.

 

MBF_element

PARTENERI

Evenimentul a fost organizat în parteneriat de: Asociația S.E.N.S., Consiliul Județean Maramureș, Administrația Publică a Municipiului Baia Mare, Aeroclublul României.

ASOCIAțIA SENS

BAIA MARE, MARAMUREȘ, ROMÂNIA

Maramureș Balloon Fiesta
Prezentare generală a confidențialității

Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (în continuare "Regulamentul") va fi aplicat de toate statele Uniunii Europene. Prin intermediul acestui Regulament se dorește crearea unui cadru legislativ unitar și uniform pe teritoriul Uniunii Europene care să nu mai necesite măsuri naționale de implementare.

Termeni și condiții utilizare site

Folosirea site-ului www.maramuresballoonfiesta.ro presupune acceptarea Termenilor și Condițiilor  de către utilizator. Asociația S.E.N.S. este responsabilă pentru operarea site-ului www.maramuresballoonfiesta.com și este un ONG cu sediul în Baia Mare, jud. Maramureș, str. Republicii, nr. 26/4. Această pagină web se adresează exclusiv utilizatorilor cu vârsta peste 16 ani. 

Folosirea oricăror servicii curente sau viitoare furnizate de www.maramuresballoonfiesta.com implică acceptarea termenilor și condițiilor. Întregul conținut al site-ului www.maramuresballoonfiesta.com este protejat conform legii dreptului de autor și legilor privind drepturile de proprietate intelectuală. Folosirea fără acordul scris al Asociației S.E.N.S. a oricăror elemente aparținând site-ului se pedepsește conform legilor în vigoare.

Asociația S.E.N.S NU conferă dreptul utilizatorului de a modifica parțial sau integral site-ul web, de a reproduce parțial sau integral site-ul, de a copia, vinde sau exploata site-ul în orice altă manieră fără acordul asociației. Vizitatorul nu va modifica, copia, distribui, transmite, afișa, publica, reproduce, acorda licențe, crea produse derivate, transfera sau vinde orice fel de informație sau servicii obținute de pe sau prin intermediul acestui site web. Vă aducem la cunoștință că Maramureș Balloon Fiesta este marcă înregistrată, în acest sens orice utilizare a mărcii fără acordul Asociației S.E.N.S. fiind pedepsită conform legii.

Conținutul prezentului site, inclusiv, dar fără a se limita la logo, reprezentări stilizate, simboluri, imagini, fotografii, conținut text și altele asemenea, sunt proprietatea exclusivă a Asociației S.E.N.S. Este nepermisă copierea, distribuirea, publicarea, modificarea, completarea, utilizarea, expunerea, includerea, legarea, transmiterea, îndepărtarea însemnelor, fotografiilor, imaginilor, bucăților de text, afișarea, vinderea, etc, a conținutului, datelor, informațiilor, fotografiilor sau altor informații găsite pe site, fără permisiunea expresă acordată în scris de către Asociația S.E.N.S. 

Niciun vizitator al site-ului nu dobândește, prin utilizarea și accesarea site-ului, vreun drept sau vreo licență de utilizare a vreuneia dintre informațiile de pe site. Nimeni nu are dreptul de a utiliza un dispozitiv automat sau manual pentru a monitoriza materialele disponibile pe site. 

Utilizatorul site-ului are obligația de a păstra confidențialitatea asupra informațiilor despre care a luat la cunoștință cu ocazia accesării și utilizării site-ului, precum și cu ocazia comunicărilor transmise de către operator. Utilizatorului îi este interzis să dezvăluie către terți raporturile sale cu Asociația S.E.N.S, fără consimțământul expres al asociației, oferit în prealabil în scris.

Transmiterea de către utilizator de informații sau materiale prin intermediul acestui site, idei, concepte, know-how, tehnici, etc. ne oferă acces nerestricționat și irevocabil la acestea, dreptul de a utiliza, reproduce, afișa, modifica, transmite și distribui aceste materiale sau informații. 

Politica de rezervare a serviciilor oferite de site-ul nostru, precum și detaliile privind politica de retur sau modalitatea prin care un utilizator poate să beneficieze de serviciile noastre, sunt detaliate in mod explicit în Termeni și condiții de participare la festivalul Maramureș Balloon Fiesta, document disponibil pe site-ul nostru. 

Orice nemulțumire legată de accesarea, utilizarea, înregistrarea pe site-ul nostru,  ne va fi comunicată direct, prin email, la contact@maramuresballoonfiesta.com. Nemulțumirea dvs va fi înregistrată și veți primi un răspuns în scris, pe adresa de email menționată cu ocazia aducerii la cunoștința noastră a nemulțumirii dvs, în termen de cel mult 10 zile lucratoare. Utilizatorul declară că este de acord să nu facă publice aceste nemulțumiri (pe rețelele de socializare, media, discuții la petreceri private sau în orice altă modalitate), sub rezerva suportării daunelor cauzate pentru prejudiciul de imagine adus Asociației S.E.N.S prin aceste acțiuni.

Asociația S.E.N.S își rezervă dreptul de a efectua schimbări în orice moment cu privire la conținutul site-ului www.maramuresballoonfiesta.com, politica, termenii și condițiile de utilizare, fără a fi necesară o notificare prealabilă către utilizatori în acest sens, cu toate acestea, ne dorim să anunțăm clienții despre aceste modificări.

Utilizatorul site-ului www.maramuresballoonfiesta.com are obligația de a verifica în mod regulat termenii și condițiile de utilizare. În cazul în care nu este de acord cu modificările aduse acestora de catre Asociația S.E.N.S, va înceta utilizarea site-ului. Dacă utilizatorul continuă să folosească site-ul, se consideră că este de acord cu modificările efectuate.

Acceptarea Termenilor și Condițiilor site-ului se confirmă prin bifarea checkbox-ului corespunzător din site.

  1. Politica de confidenţialitate privind protecția datelor cu caracter personal

 

În vederea respectării obligațiilor care ne revin, derivând din Regulament, și având în vedere că protecția datelor dvs. reprezintă o preocupare majoră și constantă pentru noi, am elaborat prezentul document, care stabilește categoriile de date cu caracter personal pe care le colectăm la vizita dvs. pe pagina noastră web, scopul și temeiul prelucrării, durata prelucrării, unde păstrăm și cui transmitem aceste date,  precum și drepturile pe care le aveți în calitatea dvs. de persoană vizată, implementate special pentru a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale dvs. și în special a dreptului dvs. la protecția datelor cu caracter personal.

 

Vă asigurăm că datele dvs. cu caracter personal sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent, doar pentru îndeplinirea scopurilor explicite care v-au fost aduse la cunoștință. 

Asociația S.E.N.S., în calitate de operator, prelucrează datele într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.   

Colectăm de la dvs. doar acele date cu caracter personal care ne sunt necesare pentru a vă putea oferi posibilitatea de utilizare a paginii noastre web, pentru a vă putea oferi acces la serviciile noastre și pentru a vă putea ține la curent cu noutățile noastre, în măsura în care acest lucru este permis de reglementările legale și se realizează pe baza consimțământului dvs.

În general prelucrăm următoarele date cu caracter personal ale dvs.:

  • Nume și prenume
  • Adresă de contact și adresă de livrare
  • Număr de telefon
  • Adresă de e-mail
  • IP
  • Vârstă

Fiecare categorie de date va fi colectată în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri și vor fi păstrate pe o perioadă care nu depășește intervalul de timp necesar îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate.

Pentru a asigura principiul transparenței informațiilor la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, vă comunicăm în cele ce urmează modul în care prelucrăm datele, scopurile și temeiul juridic (baza legală) al activităților prin care prelucrăm datele dvs.

 

Completarea unui formular 

 

În momentul completării formularului de rezervare sau a formularului de contact vă solicităm și colectăm de la dvs. numele, prenumele, vârsta, adresa de contact, adresa de livrare, nr. de telefon, adresa de email și IP.

Aceste date cu caracter personal ne sunt necesare în scop contractual, pentru a putea veni în sprijinul nevoilor dvs. Temeiul prelucrării îl reprezintă obligația contractuală dintre părți, astfel cum a fost ea stabilită prin Termeni și Condiții. În măsura în care nu sunteți de acord cu prelucrarea datelor dvs., Asociația S.E.N.S. nu va putea oferi serviciile contractate. 

Datele dvs. cu caracter personal vor fi păstrate pe întreaga durată a raportului contractual, precum și pe un termen de 3 ani de la data completării formularului, acesta fiind termenul  de prescripție.

Pentru a ne putea executa la timp și conform obligațiile asumate, datele dvs. cu caracter personal vor fi divulgate partenerilor noștri contractuali de încredere, selectați în mod atent:

  • furnizorul serviciului de stocare a datelor pe servere externe situat în România
  • furnizorul serviciilor de contabilitate
  • furnizorul serviciilor de comunicări și transmiteri corespondență pe e-mail 
  • furnizorul serviciilor de telefonie mobilă care ne ajută să ținem legătura cu tine, situat în România
  • curieri cu care avem încheiat un raport contractual
  • procesatorii serviciului de plăți online, dacă este cazul

Datele dvs. prelucrate la momentul creării contului nu fac obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri și nu vor face obiectul unul transfer către o țară terță sau o organizație internațională.

 

Newsletter - Marketing direct

 

Abonarea și dezabonarea la/de la newsletter-ul nostru, în cazul în care există unul, este gratuită și voluntară și se face exclusiv în baza consimțământului dvs. Newsletter-ul reprezintă un mijloc de informare periodic, exclusiv electronic (e-mail, SMS), cu privire la serviciile noastre dintr-o anumită perioadă.

Pentru a asigura serviciile de marketing, colectăm de la dvs. adresa de e-mail, nr. de telefon, nume, prenume. Aceste date vor fi folosite în mod exclusiv pentru a vă ține la curent cu privire la serviciile noastre. Temeiul prelucrării datelor cu caracter personal îl reprezintă consimțământul dvs, durata prelucrării fiind întreaga durată a existenței consimțământului.

Consimțământul poate fi retras oricând printr-un email trimis la adresa de mail contact@maramuresballoonfiesta.com sau prin accesarea link-ului de dezabonare din cuprinsul e-mailului primit de la noi și va avea drept consecință încetarea prelucrării. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării efectuată înainte de retragerea acestuia.

Cookie-uri

 

Site-ul www.maramuresballoonfiesta.com foloseşte cookie-uri, acestea fiind date stocate pe hard disk-ul utilizatorului, conţinând informaţii despre acesta. Folosirea mecanismului de tip cookie reprezintă un avantaj în folosul vizitatorilor, acesta permiţând memorarea unor opţiuni de navigare în site precum limba în care se afişează site-ul, tipul de filtre care se aplică la afişarea unor anumite pagini, memorarea numelui de utilizator şi a parolei pentru un acces rapid la conţinutul site-ului. Neacceptarea unui cookie nu înseamnă că utilizatorului îi va fi refuzat accesul de navigare în site sau la citirea conţinutului acestuia. Cu ajutorul cookie-urilor, proprietarii de site-uri pot monitoriza şi segmenta interesele utilizatorilor faţă de anumite zone sau aplicaţii ale site-ului, fapt care le permite ulterior îmbunătăţirea experienţei de navigare, introducerea unui conţinut relevant pentru utilizator, etc. Cu toate acestea, nu avem acces şi nici nu putem controla aceste cookie-uri.

Aceste fișiere cookie ne permit să salvăm adresa dvs. de e-mail, astfel încât să fiți recunoscut și logat automat la vizita dvs. următoare.

Bineînțeles că puteți accesa pagina noastră web și fără cookies. 

În cazul în care nu doriți să recunoaștem computerul dvs., puteți să împiedicați stocarea de cookies pe hard discul dvs. prin dezactivarea stocărilor de cookies în setările browser-ului dvs. Puteți consulta modul detaliat de funcționare în instrucțiunile browser-ului dvs. Dacă nu acceptați cookies, această opțiune poate conduce la limitări funcționale ale ofertelor noastre.

 

 Link-uri

 

Acest site conţine link-uri către alte site-uri. Asociația S.E.N.S. nu este responsabilă de politica de confidenţialitate practicată de aceştia. Vă recomandăm consultarea în prealabil a termenilor legali şi a celorlalte informaţii referitoare la colectarea informaţiilor cu caracter personal. Normele expuse în acest text se aplică doar în cazul informaţiilor colectate pe acest site.

Atunci când accesați o pagină web care conține plugins, browser-ul dvs. stabilește o legătură directă cu serverele furnizorilor respectivi. Conținutul plugins-ului va fi transmis de furnizorul respectiv direct către browser-ul dvs. și va fi integrat de acesta în pagina web. Prin integrarea plugins-ului, furnizorul respectiv primește informația că browser-ul dvs. a accesat pagina noastră web. 

În cazul în care sunteți logat pe rețeaua socială respectivă, aceasta poate atribui vizita pe pagina noastră web profilului dvs. de pe rețeaua socială respectivă. Dacă interacționați cu plugins, de exemplu prin acționarea butonului ”Îmi place”' de pe Facebook sau faceți un comentariu, informația corespunzătoare va fi transmisă direct către furnizorul respectiv și stocată acolo.

Informații privind scopul și volumul colectării datelor, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor cu caracter personal prin furnizorul respectiv, cât și drepturile dvs. și posibilitățile de setare referitoare la acestea în vederea protecției vieții dvs. private găsiți în instrucțiunile referitoare la protecția datelor ale furnizorului respectiv.

 

Securitatea datelor dvs. cu caracter personal 

 

Securitatea datelor dvs. cu caracter personal sunt o prioritate pentru noi. Vă asigurăm de faptul că orice prelucrare a datelor se face cu respectarea principiilor garantate de Regulament și prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare, prin punerea în aplicare a unor politici interne adecvate de protecție a datelor.

Acest site adoptă toate măsurile de securitate necesare protejării informaţiilor personale ale utilizatorilor nostri. În momentul completării datelor personale pe site-ul nostru, informaţiile vor fi protejate atât offline, cât şi online. Toate informaţiile cu caracter personal vor fi prelucrate prin intermediul unor pagini securizate care folosesc sistemul de criptare SSL, marcate cu simbolul unui lacăt poziţionat în partea de jos a ferestrei de browser Microsoft Internet Explorer.

 

Drepturile dvs. în calitate de persoană vizată

 

Regulamentul 679/2016 asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului acestora la protecția datelor cu caracter personal.

În ceea ce privește datele dvs. cu caracter personal, aveți dreptul de a solicita exercitarea oricăruia din următoarele drepturi, în vederea garantării protecției datelor dvs. cu caracter personal:

-dreptul de a avea acces la datele dvs: puteți solicita să vi se comunice categoriile de date cu caracter personal care sunt prelucrate, scopul în care are loc prelucrarea, destinatarii cărora le-au fost sau le vor fi comunicate, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă; 

-dreptul de a solicita rectificarea datelor: în situația în care există erori cu privire la datele care vă sunt prelucrate, aveți posibilitatea de a solicita corectarea sau completarea lor. Vom comunica rectificarea fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate. 

-dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor: aveți dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor în următoarele situații: dacă ați contestat exactitatea datelor, pentru o perioadă care ne permite să verificam exactitatea datelor; dacă prelucrarea este ilegală, iar dvs. vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; dacă subscrisa nu mai am nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar le solicitați  pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; dacă v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra drepturilor dvs.

-dreptul de a solicita ștergerea datelor: puteți solicita ștergerea datelor prelucrate, dacă datele nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate , dacă v-ați retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrarea acestora; dacă vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale; datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale. 

-dreptul de a solicita transferul datelor (la portabilitatea datelor): puteți solicita transferul datelor dvs. către un alt operator dacă prelucrarea are la baza consimțământul dvs. și prelucrarea este una automată

-dreptul de a vă opune prelucrării: aveți dreptul să vă opuneți în orice moment prelucrării datelor dvs. în scop de marketing direct, inclusiv creării de profiluri, iar în acest caz datele dvs.  vor fi șterse.

- dreptul de a vă opune să faceți obiectul unor decizii automate bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv profilare.

Toate aceste drepturi pot fi exercitate printr-o simplă cerere adresată Asociației S.E.N.S., în calitate de operator, la sediul nostru sau la adresa de email contact@maramuresballoonfiesta.com sau prin accesarea funcțiilor puse la dispoziție pe site-ul nostru (link export și ștergere).

În situația în care considerați ca v-au fost încălcate drepturile, aveți posibilitatea să vă adresați cu o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

 

Date de contact

Prezenta Politică se completează cu celelalte politici specifice ale Asociației S.E.N.S. și Termenii și Condițiile pe care le poți accesa de pe site-ul nostru. Orice schimbare a termenilor prezentei politici va fi comunicată către utilizatori prin e-mail, astfel încât aceştia să fie permanent informaţi cu privire la informaţiile pe care le colectăm, cum le utilizăm şi în ce circumstanţe. Utilizatorii vor putea să fie sau nu de acord cu utilizarea informaţiilor în alte scopuri. Vom utiliza informaţiile în concordanţă cu politica în baza căreia au fost culese informaţiile.

Prezenta informare a dvs. este limitată la pagina noastră web și nu este valabilă pentru paginile web ale operatorilor terți, care pot fi accesate prin intermediul acestei pagini web. Nu avem nicio influență asupra prelucrării datelor de către acești operatori terț și nu ne asumăm nicio responsabilitate sau răspundere în legătură cu aceste pagini web.

 

Asociația S.E.N.S.

Persoană responsabilă: Loredana Hurley, președinte Asociația S.E.N.S. 

Email: contact@maramuresballoonfiesta.com